Lăcrămioare

Îmi place tot ce scrie Ioana Pârvulescu. Ce poate fi mai subiectiv decât atât? Poate pentru că îmi place persona ei publică, intelectuală, în întregimea ei, atât cât poate fi percepută din afară, din scrierile ei atât de variate, din prolifica ei muncă de editor sau de profesor. E intimidant să scriu despre ea când e unul din primele nume din cultura contemporană românească ce-mi vine în minte și în aceeași măsură e reconfortant din același motiv. E cumva de neatins și în același timp e caldă, apropiată, familiară. Nu e divizată în roluri, îmi pare că în toate instanțele e toate ipostazele ei: erudită, onestă, autentică, riguroasă și … inocentă, în cel mai bun sens al cuvântului. Inocenții (Humanitas, 2016) e așadar o binevenită proiecție atemporală a autoarei însăși, dedublată în povestitoarea adultă care își amintește, dar care pe nesimțite transferă povestirea fetiței Ana ce viu și nedisimulat trăiește în ea. Aceeași voce. Naivă, comică, jucăușă la începuturi, gravă, meditativă, m...

Îmi vine greu să cred că au trecut doi ani de la ultimele mesaje prin email și note de lucru cu domnul profesor . Într-unul din ultimele, din 12 martie, din spital, îmi cerea să îi trimit lista de simboluri pe care le-am folosit în ”metadata” și criteriile de căutare. Mi-a spus însă că se va uita la ele abia a doua zi pentru că își terminase porția de lucru pe ziua respectivă, mai exact: ”Deocamdată, mi-am depășit norma…” . Bizară, nemaiauzită remarcă. M-a trecut pentru prima dată cu adevărat un fior de disperată îngrijorare. Nu pentru că nu au mai fost pauze, amânări sau vacanțe, ba chiar semnale prevenitoare de despărțire… Dar nu l-am auzit niciodată până atunci vorbind de măsură, cu atât mai puțin de propria-i măsură și schimburile noastre de mesaje se întindeau în urmă cu aproape de 20 de ani.  Ele sunt toate încă acolo în memoria calculatorului și a sufletului meu. Așa am lucrat ”de acasă” (ca în pandemie) toți anii aceștia, prin mesaje scrise, la telefon, rareori video, pri...

Primeam de la Alicia în anul ce a trecut, un întârziat (prin poștă) cadou de ziua mea, o carte de un autor (din nefericire) necunoscut mie, dar pe care ea îl urmărea și îl aprecia, Paul Gabor. Mediterana din mine (Oradea, Ratio et Revelatio, 2021). O copertă gri albăstruie, cu o mare înspumată, dar liniștită în fundal, cu o moară de vânt în centru, coline aurii în spatele ei, un drum și un gard (mai mult decorativ) în fața-i. Ulisse și Don Quixote îmi spun în gând, zâmbind.  Țin cartea nefiresc de mult în palme înainte să o deschid, ezit intimidată ca la orice întâlnire cu un străin, curioasă însă, pierdută în inspiratul titlu, în câte rezonanțe deschide (și) în mine. Port și eu o «Mediterană» pe undeva, una aievea pentru că am avut privilegiul să îi văd albastrul de cerneală, dar și alta mult mai subtilă, culturală sau mai degrabă arhetipală prin tot ce s-a creat pe malurile ei din imemoriale timpuri și care ca o boare a cucerit întregul continent, poate chiar lume… Surprizele î...

Armata lui Putin atacă Ucraina! Totul e rău în această imagine, în aceste știri de groază ce se derulează incredibil sub ochii noștri, atât de aproape de curtea noastră. Nebunia, paranoia, grandomania, ambiția unui KGB-ist de rangul doi ce se vede tzar. Pentru care singura lege e cea a puterii, a intimidării, a supunerii celuilalt, chiar cu prețul ruinării propriei țări. Clica servilă, manipulată, înfricoșată sau fanatică ce îl susține. Minciuna și dezinformarea. Arestarea celor ce se opun. Faptul că pur și simplu se poate invada, distruge, ocupa o altă țară suverană, neprovocat, neîntemeiat. Suferința! Faptul că se crede că nu se va opri… *** Ce dă sens, frumusețe și valoare vieții? Pentru ce merită trăit și cum? Cu ce ne umplem în fiecare zi gândurile, inimile? Întrebări fundamentale pentru orice destin, retorice adesea când suntem prinși la răscruci și grave, fără răspuns când ”a exista” e totul.  *** Predicatul fără nuanțe și calități. Supraviețuiești sau mori. Dar mai mult mor...

I want to believe that we did not completely lose (in the sound of horns, in harmful tensions or in legitimate worries and sufferings) an event that should delight us, unite us, fill us with admiration and hope. The Olympics! Under the weight of the relentless pandemic with its severe restrictions, the empty stands and the political as well as humanitarian controversies regarding the host country from the very beginning, this year's competition could still be an optimistic breath for a tired world turned upside down. We need to be fascinated and inspired by the countless stories of our athletes that transcend adversity, injustice, pain and fear. To rally behind them, true supporters of their perseverance, courage and dedication. From the first days of the Games, Madeline Schizas became a household name. The young Canadian skater was unquestionably the "heroine" of the day, astonishing the world with her determination to lead Canada's figure skating team into the fina...

Întindea cu grijă pe geamul proaspăt spălat perdele noi de in și draperii catifelate la fel de albe. La întrecere cu iarna de dincolo de fereastră. Un singur Alb ce unea încăperea și lumea. O poveste înăuntru, un basm în afară sau poate și acestea erau doar una. Ieși hipnotizată în ninsoarea deasă a înserării, în întinderea de nea sub care nu se mai deslușea nimic, purtată mai degrabă de instinctul drumului decât de realitatea lui. O liniște fără mărgini ce făcea ca sunetele pașilor adâncind zăpada să scârțâie înfundat ca o ecolalie atonală, ca bătăile prea zgomotoase ale inimii ce vor să te aducă alert în momentul prezent. Mai apoi începu să perceapă vag inflexiunile fulgilor atingând fâșul impermeabil al paltonului, pielea moale a mănușilor, ceilalți fulgi în cădere, așezându-se foșnind în geometria covorului lor ca într-un joc de Tetris. O incredibilă foială microcosmică. Șoapte imperceptibile ce deveneau zgomot în tihna tranchilizantă din jur. Se simțea o stridentă pată de culoare ...

Vreau să cred că nu rătăcim cu totul (în zgomot de claxoane, în tensiuni dăunătoare sau în legitime îngrijorări și suferințe) un eveniment care ar trebui să ne încânte, să ne unească, să ne umple de admirație și speranță, Olimpiada! Sub semnul necruțătoarei pandemii cu severele ei restricții, a tribunelor goale și de la bun început a controverselor politice și umanitare privind țara gazdă, întrecerile din acest an ar putea fi totuși o respirație optimistă a unei lumi întregi obosite, întoarse pe dos. Avem nevoie să ne lăsăm fascinați și încurajați de nenumăratele povești ale atleților noștri care transcend adversitățile, nedreptățile, durerile, fricile. Putem fi împreună în jurul lor, adevărați suporteri ai perseverenței, curajului și dedicației lor de a reuși și pentru noi, uneori în cele mai neașteptate feluri.   Din primele zile ale Jocurilor, numele Madelinei Schizas a ajuns pe buzele tuturor. Tânăra patinatoare canadiancă a fost fără drept de apel ”eroina” zilei, uimind ...