Lăcrămioare

Gabriel Liiceanu pune evocarea profesorului și prietenului său, Petru Creția, sub semnul unei afectuoase exclamații personale: ”Nu vreau să îl uit!” și deschide prin ea în noi toți o imensă carte a memoriilor necesare. Împrumut și eu (ca fair use) titlul lui pentru a-mi aminti de un alt domn profesor, în acest înalt sens al cuvântului, Dorin Uritescu. Nu pentru că uitarea ar fi un pericol, ci pentru că aș vrea să îi aduc în neuitarea mea pe cât mai mulți.  Nu știu ce m-a făcut să mă îndrept spre această filiație, dar descopăr tulburător neașteptate coincidențe, sincronicități, cum le-ar spune o bună prietenă. Amândoi au plecat dintre noi în câte un 15 aprilie, sigur înainte de vreme. Amândoi și-au trăit profesia și viața cu intensitate, sublimând până și tristețile ori suferințele (pre)destinului (în care credeau amândoi) în operele lor. Filologi erudiți și pătimași, au trudit cu modestie la roadele rostului și inteligenței lor deosebite. Eleganți și (probabil) boemi, au fascinat ...

O perfectă dimineaţă de mai în care nu numai soarele, dar şi veştile intră nestingherite. A murit Octavian Paler. Și dintr-o dată toată configuraţia emoţională e alta, priorităţile zilei se schimbă. Dacă suntem mereu în căutare de sens, ne dăm seama în asemenea situaţii de relativismul lui. Tristeţea mea e duioasă, e mângâietoare şi în mod paradoxal, zâmbesc evocându-l şi îmi pare că nimic nu l-ar mulţumi mai mult. A trecut acolo unde nu e numai eternitatea lui ci şi dăruirea lui fără limite. În această infinitate aparţine fiecăruia (care doreşte), iar raportarea, întâlnirea nu mai e condiţionată de baraje circumstanţiale. Îi poţi fi în preajmă oriunde fără să-l osteneşti şi fără să fi ridicol, oricine ai fi. A fost un ‘bun naţional’ va fi tot mai mult astfel, dar poate cel mai preţios este că măcar în acest moment de maximă tensiune (sau începând cu el) vom iscodi în noi urmele sau umbrele pe care le lasă (involuntar de cele mai multe ori) oameni ca el. E şi va fi adulat şi tă...