Dimineață desăvârșită de august. Nu prea cald, nici rece, nu chiar senin, dar nici înnorat, nu zarvă, dar nici cu totul liniște. Nici prea verde, nici prea crud. ”Nici prea-prea, nici foarte-foarte” [à la Tănase sau Ion Pribeagu]. Nici prea vesel, dar nici trist. Perfecțiunea căii de mijloc în care contrariile se bat cap în cap, ușor sub limita uzurii. Până la armonie, până când fiecare pas e exact în locul care trebuie, fiecare gest la momentul potrivit, fiecare cuvânt încărcat de justa semnificație, fiecare sentiment are intensitatea adecvată, fiecare gând scoate la lumină doar atât adevăr cât se poate înțelege într-o clipă. *** De câteva zile grădina mea e plină de fluturi, mici, albi, zburătăcind printre flori. Nu-mi pot lua privirea de la ei și amețesc urmărindu-i, neînțelegând nimic din dansul lor. Un zbor sofisticat și cuceritor. Unii spun că sunt spirite venite în vizită. Aș putea primi într-adevăr o mulțime de musafiri dragi, aș putea așeza la masa rotundă din curte nenumăraț...