Dintr-o fotografie sepia de mai bine de 70 de ani îmi zâmbește un chip tânăr, luminos, cu ochi strălucitori (pe care eu îi știu ca cerul limpede de vară), cu părul frezat pe spate după moda vremii, pozând a june prim, cum se poza pe atunci. Pe dos, un mic text caligrafiat cu grijă, o promisiune de neuitare. Mai apoi, de pe raftul bibliotecii mele, dintr-o fotografie alb-negru, mă privesc două chipuri tinere și luminoase. Ea cu părul încrețit și aranjat după moda vremii, cu ochii pătrunzători (pe care eu îi știu căprui deschis), într-o rochiță cu guler rusesc și cu un mic șirag de perle la gât. El, neschimbat, poate doar cu zâmbetul mai reținut, mai serios, mai matur. Ce m-ar putea opri să îmi imaginez, pornind de la ele, o nemaipomenită poveste de iubire? Totul stă în iscusința povestitorului, în perspectiva lui: Ea, ingenuă, l-a fermecat din prima clipă, El, cuceritor, i-a tăiat respirația cu o simplă privire răscolitoare… ”La început, înainte, mi-ar fi adus luna de pe cer. Apoi…” , m...