Sigur că este vorba despre «New Year’s resolution». Sigur că e un «false friend», un calc după atât de popularul cuvânt englezesc din pragul anului nou. Aș putea fără îndoială folosi termeni autohtoni ca ”decizie”, ”hotărâre”, ”angajament ferm”..., dar parcă nu au același farmec fonetic (cel puțin) ca acest cuvânt care mă poartă prin toată gama vocalelor într-un perfect echilibru între acut și grav, combinând consoane sonante, vibrante, lichide, fricative, explozive într-un cuvânt plăcut de pronunțat, interesant și care pare să poarte determinarea însăși în sonoritatea lui. E, în același timp, cred, 'acceptat' fără prea multe ezitări în lumea vorbitorilor de 'romgleză'. Mai apoi filmele americane l-au aruncat atât de mult pe piața lumii încât e puțin probabil să nu fie înțeles în această accepțiune.
Obiceiul legat de Noul An pare să fi apărut în tradiția englezească pe la 1780 (https://uselessetymology.com/2017/12/30/the-etymology-of-resolution/) ca o decizie de îmbunătățire în principal morală și spirituală. Un legământ de pietate religioasă față de Dumnezeu, urmând mai mult ca sigur tocmai modelul divin ce a stabilit și a reînnoit propriul legământ față de umanitate. Era într-un fel șansa circularității de a deveni spirală ascendentă.
Lucrurile s-au ‘simplificat’ în ziua de azi sau poate au devenit doar mai pragmatice. Luăm mai degrabă o hotărâre de a rezolva neajunsuri sau nemulțumiri, adicții sau comportamente nesănătoase. E mai mult un angajament față de sine însuși de a corecta, de a ameliora un aspect imediat și vizibil al vieții decât o aspirație spre un absolut ce rămâne totuși transcendent și fără un răspuns în prezent. Asta nu ar fi puțin, în ultimă instanță. Ideea schimbării în bine rămâne o nevoie, o neliniște a umanității indiferent la ce nivel de profunzime. Doar că în prea multe cazuri e mai mult dorință, vis, «wishful thinking» decât un plan riguros și susținut de acțiune pe termen lung. Îi admir fără rezerve pe cei care nu au experimentat această deziluzie, eu una nu am reușit niciodată să o depășesc…
Mă întreb de ce eșuez an de an în această inițiativă? Îmi răspund în general că din comoditate, din lipsă de voință, din conformism și teamă, din neîncredere în sine, din faptul că mă las ușor distrasă de prioritățile și nevoile celor din jurul meu, că îmi propun lucruri nerealiste, nepotrivite, că mă pierd în detalii nesemnificative, că pur și simplu circumstanțele îmi sunt nefavorabile. Nenumărate, neproductive scuze. Au fost ani în care deliberat nu mi-am dorit ceva specific pentru a nu fi dezamăgită, pentru că știam dinainte că zilele, faptele, întâmplările mele se profilau aceleași, predictibile, doar eram locuită de cei din afara mea, doar trăiam primordial pentru ei. Și n-a fost niciodată cu adevărat rău, doar că ar putea părea o înfrângere personală. Dacă eram înțeleaptă îmi făceam din asta 'rezoluția'.
Adevărul e că am neglijat-o pe drum, că nu i-am dat prea multe șanse, că nu am luat-o prea în serios.
Nu i-am descifrat până acum nici măcar sensurile bazale de dicționar. Fascinantul ei polisemantism. Științele juridice, politice, medicina, informatica, fizica, muzica, televiziunea, toate par să aibă o rezoluție a lor specializată, iar în spațiul 'devenirii' personale deschide un evantai de posibilități ce pare a include în câmpul lui semantic și punctul culminant și deznodământul și modul de a ajunge la el. Hotărâre, decizie, promisiune, intenție, rezolvare, răspuns, rezultat, curaj, fermitate, energie, determinare, descompunere, voință... Într-un fel nimic surprinzător, ingredientele importante, așteptate și necesare în atingerea oricărui scop.
M-a intrigat însă etimologia cuvântului, latinescul «resolutio», «re+solūtiō» ”dezlegare”, ”desfacere”, ”slăbire (a curelei)”, ”analiză”, ”soluție”. Deslușesc în această origine o cale de disimulare, un coridor îngust, o fantă spre o ”soluție” liberă, i-aș spune. O ”slăbire” a tensiunii în modul de a împlini ce ți-ai propus, o ”înlesnire” a rigidității propriilor reguli, o ”desfacere” de sine și o ”analiză” fără reproșuri, o ”dezlegare” a înțelesului sau a sensului schimbării de sine ca într-un mister, ca într-un joc.
Rezoluția ca joc, un joc al vieții desigur. Cum de nu mi-a trecut vreodată prin minte?
Joaca cere în ultimă instanță aceleași calități ca cea mai serioasă și laborioasă muncă. Perseverență, îndrăzneală, curiozitate, disciplină, strategie, dorință de a ajunge la sfârșit, de a câștiga. Mai cere apoi bucuria copilărească a angajării, inventivitate, concentrarea neîncruntată și netemătoare la întâlnirea cu obstacolele sau cu neprevăzutul și entuziasm sau seninătate în fața rezultatelor. Dar ceea ce contează în primul rând este activitatea însăși, faptul că ești parte din ea, că ești un jucător până la final. Iată o bună «rezoluție» pentru noul an.
Comments
Post a Comment