De cele mai multe ori îmi privesc viața, ca tot omul, într-un șir logic, cronologic, ba chiar bine delimitat în perioade, faze, epoci sau ce mai știu eu ce unități istorice de măsură. În ultima vreme mi se părea chiar că toate cele trecute erau tot mai bine și mai clar așezate în dosare sau cutii cu etichete și arhivate undeva la limita uitării, într-o pivniță a memoriei pe care nu prea mai aveam de ce să o răscolesc. Cele prezente nu făceau nimic altceva decât să umple o altă pagină albă ce ar avea aceeași soartă. A fost suficientă vizita unei atât de dragi prietene (din vremurile acelea de demult și pe care n-am întâlnit-o pe viu de aproape un sfert de veac) ca tot edificiul acesta ”instituțional” să se dovedească o falsă ordine birocratică, în totală neconformitate cu adevărul (cel puțin) interior. Poveștile vieții au năvălit de-a valma, în cădere liberă și cu debit nelimitat mai ceva ca Niagara Falls (vizitată din prima zi ca nu cumva să pierdem minunata zi de toamnă). În stil de...