Lăcrămioare

Știți jocul acela de imaginație în care ți se cere să spui ce ai fi fost dacă n-ai fi fost…? În care libertatea destinelor paralele este nemărginită și poți deveni orice, oricine, în care scormonești după visele cele mai obscure îngropate în subconștientul infantil sau pur și simplu fantazezi după pofta inimii? Mă uimește cât de limitat e perimetrul meu imaginar și totuși cât de vast. Arheolog, arhivar, scrib sau bibliotecar… Atât. Nimic altceva nu îmi trece prin minte. În spațiile recluzive ale acestor îndeletniciri e totalitatea vieții trecute. Sunt toate lumile suprapuse până ieri. În firea mea cineva a pus răbdarea de a da cu pensula peste relicve antice, de a cataloga în dosare documente fragile și îngălbenite, de a descifra și a copia caligrafic manuscrise uitate prin cufere, de a aranja, recenza și iubi cu pasiune cărțile. Cineva a pus în firea mea vocația risipirii anonime în admirația urmelor vieții altora. *** Am avut dintotdeauna sentimentul că sunt făcută din trecut, fără i...

Plec rar în vacanță. Nu cât mi-aș dori, mai ales dacă nu iau în considerare neobositele drumuri imaginare care mă poarta la discreție prin cele mai inedite peisaje. Nu doar pentru că nu mă simt bine în aglomerația sau în forfota turistică, dar ”fire jimbeșă” , cum bine spunea mama mea, nu exista să nu mă îmbolnăvesc în cea mai banală excursie și lucrurile nu s-au schimbat prea mult până azi (fără a adăuga realitatea contagioasă a pandemiei din ultima vreme). Atâta doar că amintirile frumoase copleșesc de fiecare dată în memoria afectivă urmele răului fizic și după o vreme, uitând orice disconfort trecut, îmi vine câte-un dor de ducă. De vreo doi ani pot să o fac în ‘extrasezon’ , potolit, în voie, în liniște. Dacă aș fi o romantică aș spune chiar în stilul îndrăgostit al unei săptămâni de miere. *** Ca de obicei, lucrurile nu sunt chiar ce par a fi. Doar pentru că fetele au plecat fiecare pe la studiile lor, doar pentru că eu și omul meu drag am devenit, cum spun cei de pe aici, ”empty...