Lăcrămioare

Întindea cu grijă pe geamul proaspăt spălat perdele noi de in și draperii catifelate la fel de albe. La întrecere cu iarna de dincolo de fereastră. Un singur Alb ce unea încăperea și lumea. O poveste înăuntru, un basm în afară sau poate și acestea erau doar una. Ieși hipnotizată în ninsoarea deasă a înserării, în întinderea de nea sub care nu se mai deslușea nimic, purtată mai degrabă de instinctul drumului decât de realitatea lui. O liniște fără mărgini ce făcea ca sunetele pașilor adâncind zăpada să scârțâie înfundat ca o ecolalie atonală, ca bătăile prea zgomotoase ale inimii ce vor să te aducă alert în momentul prezent. Mai apoi începu să perceapă vag inflexiunile fulgilor atingând fâșul impermeabil al paltonului, pielea moale a mănușilor, ceilalți fulgi în cădere, așezându-se foșnind în geometria covorului lor ca într-un joc de Tetris. O incredibilă foială microcosmică. Șoapte imperceptibile ce deveneau zgomot în tihna tranchilizantă din jur. Se simțea o stridentă pată de culoare ...

Vreau să cred că nu rătăcim cu totul (în zgomot de claxoane, în tensiuni dăunătoare sau în legitime îngrijorări și suferințe) un eveniment care ar trebui să ne încânte, să ne unească, să ne umple de admirație și speranță, Olimpiada! Sub semnul necruțătoarei pandemii cu severele ei restricții, a tribunelor goale și de la bun început a controverselor politice și umanitare privind țara gazdă, întrecerile din acest an ar putea fi totuși o respirație optimistă a unei lumi întregi obosite, întoarse pe dos. Avem nevoie să ne lăsăm fascinați și încurajați de nenumăratele povești ale atleților noștri care transcend adversitățile, nedreptățile, durerile, fricile. Putem fi împreună în jurul lor, adevărați suporteri ai perseverenței, curajului și dedicației lor de a reuși și pentru noi, uneori în cele mai neașteptate feluri.   Din primele zile ale Jocurilor, numele Madelinei Schizas a ajuns pe buzele tuturor. Tânăra patinatoare canadiancă a fost fără drept de apel ”eroina” zilei, uimind ...