Nu e bucurie mai mare pentru cititoarea din mine, decât 'să dau' peste cărțile prietenelor mele. Le imaginez scriind de mână, ca atunci demult când, tinere fiind, înmugurea prietenia noastră. Le simt concentrarea, efortul laborios de a duce la bun sfârșit un asemenea travaliu. Mă arde nerăbdarea să văd ce au (mai) devenit în timpul în care nu ne-am văzut sau pur și simplu mă îmbăt de 'orgoliul' de a cunoaște pe cineva care pune ceva atât de prețios pe raftul bibliotecii mele, chiar și virtuale… Am sentimentul că stau la lojă sau poate în primul rând în sala de teatru, că sunt cu un pas înaintea celorlalți nu neapărat în a citi cât în a înțelege, că am avantajul de a simți cumva de mai aproape intensitatea jocului de pe scenă. Că trecute experiențe și gânduri comune, proximitatea însăși de la un moment dat mă vor conecta cu ușurință la noul mesajul. Simt acut și neliniștea contrariului… Dacă de fapt nu voi înțelege? Dacă acest 'între timp' ne-a dus pe insule î...