Decupez neîndemânatic o pagină, o simplă instanță de viață și uitându-mă la ea așa, singură, izolată de confuzia unei existențe liniare, îmi pare ireală și nu știu dacă îmi văd propriul chip în ea sau fantasma imaginarului meu temporal. Jocul de-a numerele n-a fost niciodată punctul meu forte, iscodirea simbolică din jurul cifrelor rămâne însă o fascinație greu de rezistat. Mă împotmolesc sistematic în fața pragurilor convenționale. Naiv, 9 a devenit semnul unui miraculos noroc sau ultimul bastion de confort înaintea unei prăpăstii greu de trecut. Sub acest semn superstițios s-a scurs 49. Înainte de… Ce mă speria atât de tare? Faptul că am împlinit atât de puțin până atunci sau că a mai rămas (tot mai) puțin timp pentru împlinit? Faptul că nu știam cum am ajuns aici sau că nu știam încotro să mă îndrept de acum încolo? Mă aflam oare în fața unui simplu număr sau al unui întreg concept? Îmbătrânesc așa pur și simplu? E oare doar acest corp și așa fragil care trece sau și imater...