„Şi răspunzând Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Şi i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.” (Luca: 17, 17-19) Probabil că unul dintre primele comportamente sociale pe care le învăţăm copii fiind este acela de a mulţumi când ni se oferă ceva; nici nu am ajuns bine să punem mâna pe obiectul dăruit că mama ne-a şi întrebat: „Ai spus mulţumesc?” Bâiguim ceva acolo, dar în multe cazuri nu ni se permite să mâncăm ciocolata înainte de a fi spus un frumos şi clar: „Mulţumesc!” spre satisfacţia persoanelor de faţă şi a mamei care întrevede în supunerea noastră începutul unei frumoase educaţii. Cu siguranţă conceptul de recunoştinţă, ca şi întreaga judecată morală (v. J. Piaget, 1932), se dezvoltă mai târziu, există însă şansa ca reflexul (condiţionarea, uneori) stimulat în copilărie să devină măcar o deprindere de politeţe dacă nu o trăsătură de cara...