Prima amintire despre mama mea este de pe la un an şi ceva când mă plimba printr-un parc înflorit şi parcă-mi vorbea despre flori şi frunze şi despre cerul albastru pe care-l vedeam când mă dădeam pe spate în cărucior să o văd, să mă asigur că e acolo, că glasul acela vine cu adevărat de la o fiinţă umană şi nu de la un înger cum aş fi putut crede după căldura şi dragostea-i. O revăd apoi muncind de dimineaţa până seara, fără odihnă şi fără să se plângă, muncind pentru noi toţi, fără răsplată şi fără să aştepte măcar ceva în schimb. O văd îmbătrânind, lăcrimând de tristeţe, de dorul meu. Şi cum aş putea să-i mai mulţumesc, să o mai bucur, să-i spun că o iubesc când n-am făcut-o toată viaţa? Fiinţe ceremoniale, avem extraordinara capacitate şi bucurie de a ne înfrumuseţa viaţa cu sărbători, de a celebra momentele semnificative din viaţa noastră sau persoanele dragi din preajma noastră. Se rupe atunci firavul lujer al monotonei noastre existenţe şi la capăt înfloreşte nebănuit o ...