„Şi dacă ramuri bat în geam Şi se cutremur plopii, E ca în minte să te am Şi-ncet să mi te-apropii.” Şi dacă am uita într-o iarnă sub zăpezi chipul deja ca o emblemă al tânărului Eminescu, ar troieni peste noi cu poezie, cu rime dulci şi ritmuri perfecte. Ar creşte plopi unduioşi şi însinguraţi în singurătatea fiecăruia dintre noi şi ne-ar bântui dureroase melancolii. S-ar veşteji iarba sub picioarele noastre, iar codrii s-ar zbuciuma în tânguiri de jale, s-ar mistui în războaie de ramuri şi n-ar mai găzdui trecutele copilării. Şi dacă am uita surâsul lui trist, ar vui prin aer sonete, glosse, testamente, s-ar rostogoli-n vârtejuri pamflete, scrisori. Ar curge istoria monoton, ar flecări gânditorii cu înţelepţii, poeţii ar dormi. „Şi dacă stele bat în lac Adâncu-i luminându-l, E ca durerea mea s-o-mpac Înseninându-mi gândul.” Şi dacă am uita privirea lui înnegurată şi arzătoare, ar plânge peste noi metafore şi versuri, ar izvorî poeme. Ar năvăli peste noi reveriile noc...