Mă las în voia zilelor lungi de vară în care, deși ar încăpea o mie de lucruri de făcut, totul din mine îmi spune că e pur și simplu vremea statului la soare. Nu că aș face-o la propriu, dar ideea totalei leneviri în moleșeala caniculei mi se pare extrem de atrăgătoare. E timpul în care nu s-ar întâmpla nimic, în care aș putea să dispar fără ca cineva să observe sau să se îngrijoreze, pentru că aș (putea) fi în vacanță. Aș fi pe o insulă în mijlocul unui ocean de azur, pe o plajă cu nisip auriu, cu miros de alge și scoici, cu valuri blânde spălându-mi tălpile de orice griji sau oboseli. Aș dormi sub felinarul lunii și aș visa că plutesc pe ape line, legănată în barca abandonului de sine într-o soartă binevoitoare, protejată de furtuni ori monștrii din adâncuri. M-aș scufunda în voie în povești subacvatice printre corali și pești multicolori, învăluită în eterica muzică a sirenelor sfioase, zărindu-le doar ochii și părul albăstriu. Mi-aș spăla dimineața sarea de pe ochi cu rouă, m-...