Lăcrămioare

Am citit Agapae, rodii și diamante (Editura Armonii culturale, 2025) pe nerăsuflate, incitată mai întâi de titlul atrăgător. Curioasă și nerăbdătoare ca la prima întâlnire. Apoi pe îndelete urmând semnele lăsate de creion. Am avut din prima clipă sentimentul că mă aflu în același timp într-un atelier de creație și într-un spectacol imersiv de tablouri ce se nășteau unele din altele. Stăteam la masa de scris împreună cu autoarea ca la o prietenească agapă, în timp ce gustam deja din fructul copt al rodiei poveștilor ei și mă răsfrângeam la rându-mi în diamantele gândurilor ei și ale cuvintelor șlefuite cu migală. Senzorială, francă, poetică, pendulând între introspecție și fantezie, între concretul biografic și metafizica simbolurilor, noua carte a Luisei Apostol e o complexă experiență intelectuală și de suflet. * ”Nisipul e cu adevărat poetic (...) și Țărâna” . Refuzând ”catifeaua” sau ”puroiul” ca repere estetice, Arta poetică a Luisei Apostol alege pe de o parte cristalele de nis...

Mama mea e un câmp de margarete, cât cuprind cu vederea vieții mele. E pâlcuri de flori pe marginea oricărui drum pe care merg, oricât de prăfuit sau de neînsemnat, amintindu-mi că frumusețea e la tot pasul. Că oricând îmi abat privirea e mereu cineva acolo, străjuindu-mă. Mama mea e începutul oricărei zile, de la prima. E aburul cafelei de dimineață, e amintirea cea mai dragă când o privesc punând ibricul pe foc, turnând cafeaua în apa clocotindă, lăsând zațul să se așeze și aruncând o privire fugară la urmele lăsate pe fundul ceștii goale. Ca și cum doar-doar îmi va fi bine.  Mama mea e hărnicia neobosită, e netristețea de câte ori intru pe ușă, e liniștea când sunt în preajma ei, e neuitarea. E simplitatea șoaptei de noapte bună. E până azi însoțitoarea mea înspre somn și doar gândul la propriile mele fete o egalează. Am urmat-o în a fi cântec de leagăn, alungător de coșmaruri, o aripă protectoare în odihnă, în vis.  Acum sunt doar eu aievea pe acest drum… Fata mea mare mă ...