Prima dată când am simțit că pot sărbători cu adevărat Ziua Îndrăgostiților a fost în zorii relației mele cu A. L-am invitat la o cină romantică, am gătit, am făcut vin fiert cu portocale și scorțișoară, m-am îmbrăcat frumos. A venit cu flori, cum era de așteptat, dar mi-a spus de la început că nu poate sta mult pentru că e ziua unui coleg căruia îi promisese cu ceva vreme în urmă, până să “apar Eu în peisaj” , că îl vizitează. M-am prefăcut că înțeleg. M-am schimbat în hainele de casă, am luat ca de obicei în asemenea situații o carte în mână și restul de vin și am încercat să nu mă gândesc prea mult că m-am înșelat din nou. Că poate iubirea împlinită într-o relație serioasă și stabilă nu e pentru mine, ajunsesem deja la o vârstă la care nu mă mai puteam amăgi. Din fericire, nu a fost așa. A și florile lui nu au mai lipsit vreodată în această zi și căsnicia noastră durează solid de mai bine de un sfert de veac. Canada a adăugat alte dimensiuni acestei sărbători. Revăd cu plăcere entuz...