Mă năpădește melancolia anului care trece cu urmele roților lui adânc imprimate în memorie. Zâmbesc pentru că nu-i simt apăsarea, e doar un film derulându-se în gând. Unul de neuitat. A început cu optimismul schimbării, al aventurii, al îndrăznelii, dar și al intuiției, al apropierii afective în jocul numerologic al lui 5 și 2: 55 de ani de viață, 25 de căsnicie, 22, respectiv 20 de ani cu fetele, al 5-lea an în care am revenit consistent în paginile Observator -ului; intersecții esoterice ale drumurilor posibile pentru cine vrea să creadă în ele. Clasez repede, justificând fără prea multe resentimente, coloana pe minus din caietul contabil al minții, prea ancorată în concret. O transfer mecanic, ca de atâtea alte ori, pe lista anului viitor. Deschid însă cu plăcere caietul de literatură sentimentală al anului, mai mult o biografie a experiențelor nemijlocite decât imaginație ori vis, un jurnal de călătorii fondatoare și reîntâlniri esențiale. Dintre ele, revenirea în Timișoara, orașul...