Nu sunt niciodată pregătită pentru iarnă, deși nu e niciun secret că vine de fiecare dată. Se face brusc frig, ninge ca din senin, iarba încă verde îmbătrânește peste noapte și eu devin o palidă ființă zgribulită în frigida vreme lipsită de viață. Resemnată, protejată de căldura casei mă pierd privind cerul, șiragurile albe ce umplu orizontul, fulgii hieratici, aproape imponderabili plutind în voie, fără grijă și uit în cele din urmă cu totul neplăcerile practice ale întâmplării, zâmbesc copilărește și mă prind în joaca, în feeria, în lumea ei de basm. Oricât de atent, ochiul meu limitat nu poate cuprinde irepetabilul spectacol al fiecărei ninsori. Pare aceeași piesă, aceiași actori, dar e mereu o altă poveste cu alte personaje și alte destine, deși cumva cu același final. Cum se poate crea la nesfârșit cu doar trei atomi și un fir de polen sau de praf? Cum se poate reinventa aceeași formă, un simplu hexagon, în infinite variațiuni? Cum se poate modela un compus anorganic prin însăși t...