Mă frământă de multă vreme, până la insomnie, gândul de a scrie despre ‘cheie’ , chintesența obiectelor miniaturale sau a ‘mărunțișurilor’ surprinzătoare ale vieții. Mă pierd însă în polisemantismul ei ca Alice în Țara Minunilor, prea mare sau prea mică față de incitanta cheie, mereu neadecvată față de dimensiunea istoriei ei. De la cheița de aur sau fermecată din povești și mituri la banala cheie ce atârna la gâtul fiecărui copil al generației mele, de la simbol al călătoriei spirituale și inițiatice la uriașa cheie țărănească lăsată ‘în cui’ , la poartă, la vedere, de la cheile Templului la cheia de boltă, de la cheia sol la cheia succesului, ca să nu mai aducem în discuție cheia franceză sau Cheile Bicazului... Ce să alegi? Câtă neliniște, ce necaz pentru bătrâna ce nu-și găsește cheia casei, scrie părintele Nicolae Steinhardt în Jurnalul Fericirii . Și câtă nădejde în rugăciunea ei către Sfântul Anton de Padova, popularul sfânt ce-și pleacă urechea la greutățile cele mai neînsemna...