Skip to main content

Posts

Showing posts from April, 2021

Miniaturi - Mătănii

Îmi imaginez că fiecare dintre noi are o ”cutie” specială în care pune la păstrat obiecte incatalogabile sau mici amintiri, suveniruri, urme dragi ce înving trecerea timpului și pe care le vrem la îndemână. În cutia mea în formă de floare, ce adăpostise originar niște biscuiți chinezești din sâmburi de migdale absolut delicioși, se află, printre altele, un mic șirag de mătănii din sfoară neagră. Neașteptat, acum, patina lor deschide o fantă într-un trecut aproape ireal. Mă văd într-una din nenumăratele mele călătorii cu trenul din anii tinereții, într-un compartiment în mare parte gol, cu un călugăr cunoscut al acelor timpuri. Luându-mi inima în dinți deschid o timidă conversație. Jovial, cald, prietenos, de o cultură și o erudiție excepționale, vecinul meu ocazional de drum face din această întâmplare un eveniment de neuitat. Vorbim despre literatură, poezie (Radu Gyr, Zoița Lațcu, Ioan Alexandru, Arghezi, Eminescu, îi știe pe de rost), despre mâncăruri (în timp ce savurăm împreună g...