Se zice că nu (te-)ai căuta dacă nu (te-)ai fi găsit deja. ”Cine caută găsește” , obișnuia să spună încurajator (și) tatăl meu. Mă minunez și acum de unde scotea ‘înțelepciunile’ acestea. Nu era un om al cuvintelor, vorbea rar și doar când i se părea că e absolut necesar și atunci nu era mai mult de o frază, concinsă, la obiect, ca o ruptură în cotidian. Lucrurile re-cădeau instantaneu în normal, doar că nu mai știai cum de ai trăit până atunci fără această perspectivă. Adâncită în arheologice exegeze, mă pierdeam în labirinturile piramidelor sufletești ori intelectuale crezând că sunt mereu la un pas de adevăr, de marea descoperire și firul Ariadnei venea din nou la timp, salvator și la fel de neașteptat. ”Ce tot cauți ziua de ieri, fata mea? Trăiește azi, ai viața înainte…” Cine să mai priceapă? Cel mai mult îmi plăcea că mă lăsa în lumea cărților mele, că se făcea că nu vede că sting lumina la șase dimineața după o noapte cufundată în romane, când el se pregătea să meargă la lucru...