Citeam pe undeva că întrebat cum de se înțelege atât de bine cu tinerii, Mihai Șora spunea: ”nu le dau sfaturi” . Sigur că acest răspuns, ce ne face fără îndoială să zâmbim, e unul care ne pune pe gânduri și poate fi privit din varii perspective. Nu o face pentru că, ajuns la o vârstă venerabilă în care a văzut de toate, își dă seama că nu există sfat pertinent sau pentru că își amintește, cu regret poate, de îndoielnicele sale alegeri de tinerețe și se ferește onorabil de ipocrizie? Nu o face pentru că știe că nu așa se învață, că oricum nu vor asculta sau pentru că e mai important să îi lase pe ei să vorbească? Nu o face pentru că sfaturile absolute ar trebui să fie implicite în educația primară a oricărui copil, iar cele contextuale sunt oricum efemere? Nu o face pentru că fiecare generație își are propria menire, propriile succese, propriile erori și în marea schemă a istoriei e clar că n-a învățat nimeni din greșelile ori izbânzile altora? Poate are doar genuină admirație...