Probabil vor fi fiind încă destui care își amintesc ca mine de vremurile în care reîmprospătarea lucrurilor vechi și uzate era o practică obișnuită și necesară, ca și înfrumusețarea celor anoste sau de calitate jalnică. Se întorceau paltoane, se coseau nasturi noi, se peticeau cu imaginație hainele rupte, se tricota cu modele sofisticate în ciuda ațelor proaste, se coseau imitații de haine ”la modă” din materiale ieftine, se puneau huse peste tapițeriile scorojite, se decora masa de sărbătoare oricât de sărăcăcioasă, se apreta, se călca cu dungă tăioasă și câte și mai câte pentru un pic de culoare, de eleganță, de frumos. Sigur treburile ieșeau după priceperea, talentul și gustul (bun al) fiecăruia, dar chiar în epoca cenușie a uniformității și a (anti) stilului proletar, a (anti) esteticii pur utilitare, creativitatea noastră căuta subtil frumosul (neideologizat). Era măcar iluzia personalizării, a individualității, a stropului de lux. Să fi fost o instinctivă ”rezistență prin înf...