Dacă s-ar putea vizualiza ”îndrăgostirea” pornind de la simpla ”formă” a cuvântului, mi-aș imagina-o ca pe o glisare, ca pe o alunecare în necunoscut, în care forța atracției este de neoprit. Englezescul ”falling in love” aduce cu sine imaginea unei coborâri abisale, spre un centru gravitațional, un câmp magnetic în care suntem prinși trup și suflet. ”Coup de foudre” din imaginarul franțuzesc ne plasează într-o instantaneitate paralizantă și fascinantă în același timp. Iar ”Hexenschuss” -ul nemțesc invocă magia vrăjitoarelor, meșteșug profesionist, subtil, de fabricat mreje de nescăpat pentru inocenți. Toate duc spre ideea pierderii de sine, spre un abandon involuntar, un fel de transă indusă și orice ”îndrăgostind” ar jura cu mâna pe inimă că așa și este. Tulbure, ambiguă, (încă) amorfă prin natura sa, Îndrăgostirea pare o pagină de vis din care te trezești la un moment dat fie în plină iubire, fie într-o altfel de singurătate, dar în ambele cazuri profund îmbunătățit(ă). Axio...